Pierderea conştienţei este un motiv frecvent de prezentare la medic.

Riscul de sincopă este mai mare la persoanele în vârstă. Hipertensiunea, diabetul şi îmbătrânirea alterează sistemul de autoreglare a debitului sanguin cerebral.

Sincopa trebuie diferenţiată de lipotimie (“leşin”), precum şi de criza convulsivă epileptică.

Cauze de sincopă

1. Sincopa reflexă:

   • sincopa vagală;
   • sincope situaţionale: după tuse, strănut sau micţiune; sau asociate cu deglutiţia, defecaţia, durerea intensă;
   • sincopa prin hipersensibilitatea sinusului carotidian.

2. Hipotensiunea ortostatică:

   • hipovolemie sau deshidratare (după hemoragie, diaree);
   • sincopa ortostatică de origine medicamentoasă sau alcoolică;
   • hipotensiunea ortostatică postprandială;
   • dizautonomia (neuropatia diabetică, neuropatia amiloidă).

3. Cauze cardiace, cardio-vasculare sau vasculare:

   • tulburări de conducere/ritm cardiac;
   • cardiopatii sau boli cardio-pulmonare;
   • sindromul de furt vascular subclavicular.

Sincopa vaso-vagală reprezintă forma cea mai frecventă de sincopă. Tipic, debutul este brusc cu pierderea conştienţei, acompaniată de cădere (uneori cu traumatism), paloare şi hipotonie musculară. Revenirea la starea normală de conştienţă este rapidă. Durata episodului este scurtă (maxim 3 minute) şi nu se însoţeşte de mişcări anormale, pierdere de urină sau muşcătura limbii decât în situaţia unei durate prelungite. Deseori sincopa este precedată cu câteva secunde de prodrom (senzaţii care anunţă sincopa): căldură, transpiraţii, vertij, tulburări vizuale, palpitaţii, greaţă, senzaţie de vomă.

Când episodul se limitează doar la prodrom, cu tulburări pasagere ale stării de vigilenţă, fără pierdere de conştienţă, atunci vorbim despre lipotimie (leşin).

Dacă durata episodului cu pierdere de conştienţă se prelungeşte mai multe minute, se acompaniază de convulsii tonico-clonice, muşcătura părţii laterale a limbii (sau muşcătura feţei interne a obrazului), revenire progresivă la starea normală de conştienţă (confuzie prelungită, somnolenţă, durere musculară, cefalee), fără prodrom, atunci diagnosticul este de criză epileptică.

Anamneza (interogatoriul) pacientului, precum şi a persoanei (anturajului) care a asistat la sincopă, este fundamentală în stabilirea diagnosticului.

Sincopa vaso-vagală poate fi declanşată de o varietate de factori: imagini neplăcute (vederea sângelui), puncţie venoasă, durere, emoţii puternice, căldură, oboseală, ortostatism prelungit, încăperi neaerisite, consum anterior de alcool. Se întâlneşte frecvent în locuri precum biserici, spitale, cozi de aşteptare. Apare de obicei la personae tinere, survine în ortostatism şi este precedată în general de prodrom.

O sincopă situaţională este diagnosticată dacă sincopa survine în timpul sau imediat după micţiune, defecaţie, tuse sau deglutiţie.

Sincopa asociată hipotensiunii ortostatice apare la trecerea din poziţia culcat în poziţia în picioare; tinde sa fie mult mai frecventă dimineaţa şi poate fi mai evidentă după o masa sau un efort. Bolnavii în vârstă sunt mai expuşi la hipotensiune arterială datorită medicamentelor. Un risc de sincopă prin hipotensiune ortostatică îl au şi bolnavii cu diabet zaharat şi neuropatie vegetativă.

Sincopa în cadrul sindromului de furt vascular subclavicular apare după un efort al membrelor superioare.

Pseudo-sincope psihogene pot surveni în patologia psihiatrică: tulburare conversivă (isteria), atacul de panică. La pacienţii cu tulburare conversivă episoadele survin cel mai adesea în prezenţa unui martor şi nu se însoţesc de traumatism. Anumite medicamente din sfera psihiatrică pot provoca hipotensiune ortostatică şi, în consecinţă, o veritabilă sincopă.

Punctul de plecare în evaluarea unei sincope incude: interogatoriul (anamneza), examenul clinic şi EKG. În funcţie de aceste date, se solicită investigaţii complementare cardiologice, vasculare şi neurologice.

Cel mai adesea pacientul este examinat în momentul în care a revenit la starea normală de conştienţă. Interogatoriul pacientului şi anturajului cu precizarea circumstanţelor de survenire a episodului sincopal, derularea episodului şi durata pierderii conştienţei reprezintă cheia diagnosticului.

Evaluarea neurologică este limitată la situaţia suspiciunii unei crize epileptice, a sindromului de furt vascular subclavicular şi la efectuarea bilanţului etiologic în cadrul sincopelor de origine dizautonomică.

Dat fiind prognosticul, este important de a determina dacă sincopa are origine cardiacă. În acest caz vor fi efectuate examene complementare ţintite.

Investigaţii cardiace pot fi necesare independent de diagnosticul sincopei la un pacient cu factori de risc (obez, fumător, hipertensiv, diabetic, dislipidemic) sau cu anomalii EKG.

Un bilanţ etiologic complet nu evidenţiază întotdeauna cauza sincopei. În 30% din cazuri sincopele rămân inexplicabile. Studiile totuşi ne liniştesc: prognosticul acestor sincope este bun.